CALL FOR ARTISTS continuă!
03 Dec, 2019

Pentru anul viitor am decis să oferim oportunitatea de a semna o ediție Qollection și artiștilor tineri, aflați la început de drum. Așa s-a născut ideea CALL FOR ARTISTS și ne bucurăm să avem deja doi câștigători care își vor prezenta colecțiile în ianuarie și februarie 2020 la Qreator.
CALL FOR ARTISTS continuă, însă, iar juriul, după cum o să citiți și mai jos, abia așteaptă propunerile voastre!
Cei doi câștigători ai primei etape sunt Alex Miclăuș, din Cluj și Olivia Dejeu, care în prezent locuiește la Londra dar vrea să revină în România anul viitor.
Prima lună din 2020 prezintă la Qreator “Light Catcher”, propunerea lui Alex, care este o lampă ambientală inspirată din ”designul” clasicului cârlig de rufe.
Propunerea Oliviei se numește "One Kimono" și își dorește să aducă în viața românilor această piesă vestimentară specială.
În următoarea etapă de jurizare vor fi selectate produsele Qollection pentru perioada martie-iunie 2020, iar proiectele pot fi depuse până pe 17 ianuarie. Între timp, iată ce au avut de spus cei trei jurați despre propunerile primite până acum:
Mirela Bucovicean: Mi-a plăcut că au fost propuneri diversificate – decorațiuni, instalații, tehnologie, fashion - unele dintre ele cu un concept foarte bine argumentat și produse declinabile. A fost dificil să facem diferența între ce ne-ar plăcea fiecăruia dintre noi și ceea ce credem că s-ar potrivi cu preferințele mai multor potențiali clienți. Mă bucur că au fost atâtea propuneri, înseamnă că am ajuns cu CALL FOR ARTISTS exact la cei la care ne-am dorit să ajungem!
Răzvan Mercan: Mi-a plăcut mult că au fost foarte mulți oameni, cu foarte multe idei bune, chiar dacă asta face jobul nostru de jurat mai dificil. A fost o provocare să găsim formula de a juriza egal propuneri atât de variate, dar cred că am luat cele mai bune decizii.
Tammy: Cred că cel mai greu a fost selectarea câștigătorilor, pentru că au fost teme și categorii multiple. Pentru mine a fost o bucurie să descopăr propuneri ale unor designeri tineri alături de nume pe care deja le cunoșteam.
Noi, la Qreator, credem că motorul care poate schimba lumea în bine, e alimentat de multă creativitate, de aceea vrem să descoperim și să dezvăluim împreună cei mai minunați artiști din România!
Detalii CALL FOR ARTISTS găsiți pe pagina dedicată acestei inițiative. Vă așteptăm!