#QreateMemories: Octombrie 2019 la Qreator
05 Nov, 2019

Ultimele zile din octombrie au adus cu ele și ora de iarnă, însă asta nu ne-a oprit să ne distrăm și să ne lăsăm inspirați în continuare, iar acum, când am intrat în penultima lună a anului, să facem o recapitulare. Așadar, în octombrie...
... am aniversat
La mijlocul lunii am sărbătorit cu prietenii un an de când a început Institutul Qreator - IQ. Cu această ocazie, au fost anunțați, dar și prezenți, cei doi curatori care se alătură în acest an demersului: scriitoarea și actrița Lia Bugnar și actorul Marius Manole. Mai pe larg am povestit despre acest eveniment, dar și despre planurile celor opt curatori, la noi pe blog.

De altfel, luna trecută au avut deja loc două evenimente din seria IQ, găzduite de Răzvan Exarhu o spumoasă conversație cu Radu Paraschivescu și Marius Chivu -Serata cu scrisori (și cu invitați de marcă).
... am învățat
Am continuat să găzduim la Qreator două evenimente pe care publicul le-a apreciat și le-a onorat cu prezența sa și la edițiile precedente!
Diversity Talk l-a avut ca invitat pe Dan Mihai Zarug, cel care a semnat Qollection pentru luna octombrie, într-o discuție onesta despre individualitate și asumare, despre ce înseamnă cu adevărat puterea de a fi tu însuți.
Pe 29 octombrie, Alex Negrea a organizat un nou eveniment din seria SO meetups, iar de data aceasta subiectul abordat a fost ”TikTok for business”, sau cum integrăm această rețea socială în strategia de marketing și comunicare. Invitata lui Alex a fost Laura Savu, Global Community Manager, TikTok.
... am admirat
"As You Believe", expoziția de pictură semnată Sabin Vasile a avut vernisaj la Qreator luna trecută. ”Când o minte înțelege și alege să își aducă în realitate conceptul nemuririi, o poate face într-o infinitate de forme, căci noi înșine suntem infiniți.
Pictura este o picătură în Univers. Este o bucățică de nemurire. Când alegem o creație artistică, în orice formă ar fi ea, în fapt, aducem în spațiul intim o felie din tortul nemuririi” – Sabin Vasile

... am petrecut
După Noaptea Albă a Galeriilor, după ce pictura uriașă semnată Mihail Alin și Bogdan Cazacincu a fost dezvăluită publicului chiar la intrarea în casa Qreator, toți cei care au vizitat galerii în cadrul NAG au avut ocazia să intre la Afterparty of Creativity, petrecerea oficială a evenimentului pe beat-urile hipnotizante alese de Bogman.
Nici o săptămână mai târziu, casa Qreator a mai găzduit o petrecere în care tema a fost, cum altfel, tot creativitatea, dar nu așa, oricum, ci cu un DJ Set de excepție: la platane a stat nimeni altul decât designerul Karim Rashid, invitatul nostru și super special guest speaker la Creativity for Better, conferința globală organizată anual de International Advertising Association la București. Freelanceri, jurnaliști, clienți și oameni din agenții – toată lumea care a participat la conferință s-a distrat seara la Yellow Party de la Qreator!

În fine, n-am fi putut termina această lună de toamnă altfel decât cu o ultimă petrecere, și ce zi e mai bună decât lunea pentru o reuniune veselă?! Industria filmului și prietenii au petrecut pe cinste la TIFF Unlimited party, eveniment organizat cu ocazia lansării aplicației pentru iOS și Android (detalii în link). Ceea ce vă dorim și vouă, că tot s-a făcut cam răcoare!
Dar nu uitați, totuși, să mai verificați și evenimentele de la Qreator! Nu de alta, dar să nu aflați de ele doar la următoarea recapitulare!