Blog

#QreateMemories: septembrie 2019 la Qreator

În doi ani de Qreator by IQOS am organizat și găzduit sute de evenimente. Poate ai fost și tu la unele, poate vrei să știi ce s-a întâmplat, care a fost atmosfera, cum ne-am distrat împreună și ce am învățat unii de la alții. 
Dacă ai fost alături de noi, știi că ne-am distrat, iar dacă n-ai ajuns, ei bine, noi suntem aici și te așteptăm cu drag de fiecare dată! 

***

Pornit în august dar continuat până la jumătatea lui septembrie, Unzip Your Mind a fost unul dintre cele mai importante evenimente expoziționale ale sezonului. Direct de la Milano, sculptorul și artistul vizual Alex Chinneck a prezentat, în exclusivitate pentru România, o expoziție ce conține sculpturi, fotografii și fragmente din instalația IQOS World de la Milan Design Week, dar și o creație realizată special pentru publicul bucureștean. 

IQOS World a fost răspunsul artistului britanic la provocarea brandului de a-i transpune în artă viziunea unui viitor care se schimbă și face imposibilul posibil, transformând imaginația și inovația în ceva concret – în acest caz, o clădire integrată în arhitectura clasică milaneză, dar a cărei fațadă se deschidea cu un fermoar uriaș și care a fost accesibilă și în interior. Această fericită colaborare a fost vizitată de peste 200.000 de oameni la Milano Design Week în numai șase zile, iar rezultatul său, documentat minuțios, a făcut obiectul expoziției Unzip Your Mind de la Qreator. 
Poți citi un interviu în trei părți cu autorul pe blogul nostru: 123

*** 

Un alt eveniment memorabil la Qreator luna trecută a fost chiar aniversarea noastră de doi ani unde am sărbătorit și primul an de Qollection alături de designerii care n-au fost alături în primele 12 luni: Mihaela Glăvan, Irina Voinea, Ghica Popa, Lelograms, Monocult, Șoseta 3, Laura Olaru, Victoria Finală și Maria Pălăria. 
Am avut și un super party și am expus din nou toate creațiile din Qollection, alături de hanoracele aniversare, pe care le poți vedea aici
Prieteni mulți, conversații calde, prosecco rece, muzică aleasă, atmosferă excelentă – se vede și în fotografii

*** 

Tot în septembrie am scos arta în stradă la Street Art Creativity, alături de prietenii de la Art Walk Street AWS, dar, mai ales, alături de șase tineri artiști și cele cinci creații realizate de aceștia:  Anca Vintilă Dragu, Bogdan Cazacincu, Daniel Petria, Dan Marincovici, alături de (Bogdan) Nica și (Andrei Gabriel) Ion, care au realizat împreună una din lucrări. 
Vreme de două săptămâni în jurul casei Qreator toți cei care au avut drum prin Aviatorilor 8A au putut admira operele de artă expuse în stradă. Tema și provocarea artiștilor au fost chiar reimaginarea universului Qreator și fiecare a lucrat cu tehnica și materialul favorit. 
Publicul, care a putut vota una dintre aceste creații pentru a rămâne în casa Qreator, a ales “Arc of Evolution”, realizată de Dan Marincovici, care a fost invitat să expună mai multe lucrări în Aviatorilor 8A, în cadrul unei expoziții de autor. 
De la Street Art Creativity am păstrat, pe lângă cele cinci lucrări, fotografii, dar și un scurt film. Nouă ne-a plăcut, mai facem! 

Ne (re)vedem în octombrie! Noi suntem unde știi, Aviatorilor 8A, cu evenimente inspirate, oameni creativi și cafea excelentă! Hai!

Vezi și alte subiecte:

HAPPY WORLD FASHION DAY!

08-21-2021

Astăzi, pe 21 august, celebrăm Ziua Mondială a Modei, un demers menit să marcheze pasiunea și preocuparea noastră față de toți creativii din acest domeniu și fantasticele lor creații.

În august, sărbătorim Bucharest PRIDE!

08-13-2021

Este o ediție cu atât mai specială cu cât evenimentul nu a putut fi organizat în 2020, dar și pentru că în acest an se împlinesc 20 de ani de la abrogarea Articolului 200 din Codul Penal.

Ce vrei să descoperi azi?

Qreator

QREATOR.RO este un website operat de Philip Morris Trading S.R.L. Poți accesa acest site numai dacă ai peste 18 ani, ești fumător și rezident în România. Aici vei putea afla informații despre locația noastă, dar și despre magazinul IQOS din cadrul Qreator by IQOS. Produsele noastre nu sunt o alternativă la renunțarea la fumat și nu au fost create ca soluție care să facilizeze renunțarea la fumat. IQOS NU ESTE LIPSIT DE RISCURI. Eliberează nicotină, care crează dependență și este destinat fumătorilor adulți.