Qreator – Home Together Edition: aplauze și mulțumiri!
10 Jul, 2020

În 18 martie plănuisem, la Qreator, lansarea unui single împreună cu Adi Despot și Vița De Vie, „/84-85 (Muzica nu moare niciodată)”. Ne așteptam, ca de obicei, să fim înconjurați de prieteni, pregătisem totul pentru o seară relaxată, cu povești, muzică și zâmbete în casa Qreator.
Au fost, ce-i drept, povești, muzică și zâmbete, dar evenimentul s-a desfășurat exclusiv online. Prietenii au rămas la ei acasă, și aceasta avea să fie „normalitatea” în următoarele trei luni.
Qreator by IQOS este un loc deschis, primitor, gândit astfel încât cei care ne trec pragul să găsească aici încăperi care inspiră, echipate cu instrumente dedicate muncii lor, dar, mai presus de toate, este un loc în care comunitatea creativă se află la ea acasă.
Și cum „acasă” a devenit pentru o vreme realmente „acasă” pentru noi toți, ne-am propus să aducem atmosfera de la evenimentele Qreator în sufrageriile celor care, în alte condiții, ne-ar fi trecut pragul.
Prin urmare, în fiecare joi seară, timp de trei luni, am fost împreună, online, live, cu artiști pe care ne-ar fi fost drag să-i avem oaspeți în casa Qreator, alături de comunitatea noastră excepțională, dar și de alți noi prieteni care au ales să ni se alăture.
Spectacole de teatru, concerte, discuții filosofice sau aplicate despre creativitate, toate acestea și-au făcut loc în agendele noastre joi seara. Cu o medie de 1.500 de participanți la live-uri și aproape două milioane de vizualizări în total, evenimentele Qreator – Home Together Edition au avut parte de mii de reacții și comentarii.
Primul eveniment oficial al seriei Qreator – Home Together Edition a fost spectacolul de teatru „Mic și-al dracu’”, cu Maia Morgenstern și Valentin Roșca, jucat live pe scena Teatrului Evreiesc de Stat. Au urmat concertele The Mono Jacks, byron, Jurjak, concertul special de 1 Mai în care moderatorul Adrian Despot a avut ca invitate trupele Les Elephants Bizarres și The Kryptonite Sparks. Apoi am continuat cu trupa Omul cu Șobolani, violonistul Alexandru Tomescu și duetul Moonlight Breakfast. În mix-ul de evenimente au apărut talk-uri pe teme de filosofie, cu Răzvan Exarhu și Constantin Vică, episodul 2 din seria New Times, New Ways a TEDxBucharest și spectacole de teatru: „Freak Show” cu Florin Piersic Jr. sau „Aici nu se simte” cu Lia Bugnar și Marius Manole. Fiecăruia dintre aceste evenimente i-a urmat, pe blogul Qreator, un interviu în care protagoniștii au povestit despre cum au trăit experiența live, dar în spațiul online, cât de diferită este aceast,a dar și despre cum s-au adaptat la noua situație prin care am trecut, de altfel, cu toții.
Seria s-a încheiat cu un concert extraordinar susținut de marea soprană Angela Gheorghiu, acompaniată de pianistul Alexandru Petrovici, a cărui „recenzie” a fost scrisă chiar de comunitatea Qreator.
„Împreună, deși separați, mai adevărat ca niciodată. Seria Qreator – Home Together a fost un adevărat maraton, posibil doar datorită efortului colectiv al unei echipe extinse și foarte hotărâte să transmită emoție, dincolo de ecrane, într-o „nouă realitate” la care cu toții am fost nevoiți să ne adaptăm rapid.” – Roxana Niculae, Qreator Coordinator
Așa cum au remarcat și invitații seriei Qreator – Home Together, echipa a fost de nota 10 – și le mulțumim tuturor! Dar aplauzele, le merită chiar publicul, comunitatea Qreator care a fost alături de noi în fiecare joi, cu mii și mii de reacții și comentarii care ne-au încălzit sufletele atât nouă, organizatorilor, cât și artiștilor și care ne-au reamintit de ce munca noastră contează.
Ție, vouă, tuturor, la finele acestei serii Qreator – Home Together Edition, vă mulțumim!
Casa Qreator este deschisă acum, așa că te așteptăm oricând să ne treci din nou pragul!