Blog

Smaranda Almășan - Inspirație, creativitate și simplitate

Designerul lunii în seria Qollection este Smaranda Almășan. Cu experiență pe podiumurile internaționale, atentă să echilibreze balanța între creativitate și simplitate, Smaranda ne povestește în acest interviu despre munca ei și inspirația care ne aduce două piese statement la Qreator. Mulțumim!

 

1. Ți-ai definit stilul ca “avant-garde for everyday use”. Ce înseamnă asta? Pentru cine creezi?

Ca o strategie personală, nu urmăresc o orchestrație amplă, ci o balanță echilibrată între idee și produs. Modul în care operez atunci când abordez o nouă colecție mizează pe simplificarea și minimizarea liniei, a formei produsului final. Este foarte adevărat că mișcării contemporane în modă i se atribuie deseori eticheta de avangardă. Totuși, eu nu militez împotriva unor norme specifice designului vestimentar, nu am o atitudine radicală. Consider cu tărie că spațiul geocultural în care sunt purtate piesele mele poate încadra munca mea într-un curent istoric, fie el avangardist, constructivist sau futurist, dar țin foarte mult la simplitate, la ușurința lecturării produsului conturat. 
Mai simplu, creez pentru persoane cu spirit liber, pozitive, cu umor și puțin curaj.  

2. Cum îți menții vie curiozitatea?

”Curiozitatea” este ceva absolut natural care se îmbină perfect cu drive-ul de a crea și cu perspectiva de a știi, în momentul în care termini o colecție, cum va arata urmatoarea… 

3. Povestește-ne un pic despre experiența de catwalk internațional.

Am testat catwalk-ul de la Mercedes Benz Amsterdam Fashion Week si Vienna Fashion Week începând din 2012. Cel mai recent a fost în toamnă, la Viena, pentru a cincea oară, consecutiv, și pot spune că devine mai ușor de fiecare data. Acum merg ca ”acasă”, oarecum – Viena este un oraș atât de comod și plăcut, echipa evenimentului este cu adevărat profesionistă, totul este impecabil organizat, iar tu, ca designer, trebuie doar să fii punctual. 
Backstage-ul vibrează tot timpul de emoții și agitație și mereu mă întreb dacă ajung modelele la timp la hair & make up, pentru că au doar o jumătate de oră între prezentări, dar nu am avut niciodată surprize. Cel mai mult durează fitting-ul și repetițiile, desi sunt trei sau patru asistenți de backstage pentru fiecare designer. Ei pun în ordine fiecare ținută, model, accesorii și așa mai departe, și se descurcă minunat – uneori vorbim și de câteva minute între defilări. 
În timpul Fashion Week se organizează și câteva evenimente conexe, un târg cu vânzare directă sau pentru comenzi de la cumpărători și cred că e cel mai bun mod de a-ți testa produsele – clientela este destul de conservatoare, chibzuită și fidelă. 

La Mercedes Benz Amsterdam Fashion Week am fost prima data într-o secțiune dedicată tinerilor designeri, Fashion Lab. Cel mai important e ca oamenii să ajungă să-ți cunoască munca, mai ales presa de specialitate, și am avut atunci posibilitatea să mă întâlnesc cu mulți jurnaliști internaționali și așa am avut un review de colecție în ediția online a revistei Vogue. 

4. Care este conceptul creativ al colectiei propusă pentru seria Qollection? Ce te-a inspirat la Qreator?

Aș începe prin a spune că trenciul este una dintre piesele mele preferate, alături de salopetă, și acesta este unul din motivele pentru care am acceptat provocarea Qreator. Am folosit, ca referință, celebra haină a faimosului detectiv Colombo. 
Trenciul este o piesă importantă în garderobă, deoarece este ușor de integrat atât într-o ținută casual, cât și într-una office sau pentru un eveniment, versatilă și, în același timp, o piesă ”statement„ la nivel estetic. 
Modelul propus complimentează mai multe tipuri de siluetă pentru că e ușor ”oversized” și e o piesă potrivită pentru mai multe tipuri de styling, cu buzunare funcționale și un cordon în talie care permite jocuri de volum și formă. 


Pentru Qollection am imaginat două variante: una masculină, haina celebrului Colombo, și una feminină, pentru soția lui – acel personaj aproape fantomatic, menționat de multe ori, dar niciodată prezent fizic. 
Din punct de vedere cromatic, am optat pentru nuanțe rafinate de navy blue și cupru ruginiu, potrivite pentru toamnă și primăvară, care te scot în evidență doar dacă asta îți dorești, atunci când sunt combinate cu atitudinea potrivită. 
E o haină care se regăsește și în propria mea garderobă sub diverse formule cromantice și de croi, iar pentru mine este importantă și la nivel de lejeritate și asociere cu diverse alte piese vestimentare. 

 

5. Un mesaj pentru designerii aflați la început de carieră?

Poate vor să audă ceva de genul ”Follow you passion”, dar în realitate vor simți pe pielea lor că sunt parte din poate cel mai provocator domeniu existent, așa că le urez constanță și disciplină!

Vezi și alte subiecte:

HAPPY WORLD FASHION DAY!

08-21-2021

Astăzi, pe 21 august, celebrăm Ziua Mondială a Modei, un demers menit să marcheze pasiunea și preocuparea noastră față de toți creativii din acest domeniu și fantasticele lor creații.

În august, sărbătorim Bucharest PRIDE!

08-13-2021

Este o ediție cu atât mai specială cu cât evenimentul nu a putut fi organizat în 2020, dar și pentru că în acest an se împlinesc 20 de ani de la abrogarea Articolului 200 din Codul Penal.

Ce vrei să descoperi azi?

Qreator

QREATOR.RO este un website operat de Philip Morris Trading S.R.L. Poți accesa acest site numai dacă ai peste 18 ani, ești fumător și rezident în România. Aici vei putea afla informații despre locația noastă, dar și despre magazinul IQOS din cadrul Qreator by IQOS. Produsele noastre nu sunt o alternativă la renunțarea la fumat și nu au fost create ca soluție care să facilizeze renunțarea la fumat. IQOS NU ESTE LIPSIT DE RISCURI. Eliberează nicotină, care crează dependență și este destinat fumătorilor adulți.